O floare pentru mama mea

Am crescut într-o familie modestă. Eram doi frați iar părinții mei erau ingineri, lucrau într-o fostă întreprindere de stat. Mulți ani după revoluție ingineria nu a mai fost o meserie foarte profitabilă, o mare parte dintre cei ce lucrau în domeniu orientându-se către altceva. Pe plan financiar familia nu stătea foarte bine, nu muream de foame aveam ce manca și cu ce ne îmbrăca dar cam atât. Anii 2000 au fost destul de dificili pentru mulți români. Perioada de tranziție a fost o perioadă grea iar mulți nu au reușit să o treacă.

Mama era o femeie foarte ambițioasă. Avea planuri mari pentru mine și fratele meu iar cu puținul disponibil încerca să le ducă la bun sfârșit. Investea foarte mult în noi și deseori uita să se ocupe și de ea. Nu avea preferințe la mâncare, nu ținea diete, erau prea scumpe. Purta haine vechi de cel puțin 5 ani. Rareori reușea să-și cumpere ceva și pentru ea. Mai în glumă mai în serios spune că hainele făcute pe vremea comuniștilor erau mult mai bune ca cele din ziua de azi. Cât despre flori, nici nu mai zic. Cât am fost mic rareori o vedeam pe mama cu flori. Primea flori la ocazii (Marțișor, onomastică etc.) dar atât. De cumpărat nici vorbă. Începutul anului școlar era întotdeauna o pacoste pentru ea. Îi vedeam oarecum mâhnirea pe chip când trebuia să cumpere buchete florale pentru profesoarele de la școală. Nu prea înțelegeam eu de ce dar nici nu era una din grijile mele cele mai mari în acea perioadă.

La un moment dat mi-aduc aminte că am întrebat-o ”Mamă ție îți plac florile?”. Țin minte și acum răspunsul ei: ”Ei mamă, florile sunt frumoase, dar nu țin de foame! Noi nu mâncăm flori!”. Deși la vremea respectivă nu percepusem adevăratul mesaj, acest răspuns mă bântuie și în ziua de ai, după atâția ani. Mi-aduc aminte de asemenea și că am cumpărat un buchet de flori de ziua ei. Când l-a văzut a schițat un zâmbet, l-a luat, l-a desfăcut repede și l-a băgat în apă apoi mi-a spus: ”Mulțumesc mamă dar nu trebuia. Puteai să faci altceva mai bun cu banii ăștia.”. De atunci nici că am mai cumpărat flori vreodată.

Anii au trecut, eu am crescut, mama a îmbătrânit iar obiceiurile noastre florale au rămas la fel. Cum școala se terminase contactul mamei cu florile era din ce în ce mai  rar. Nu trebuia să mai cumpere flori pentru profesoare, cât despre ea era convinsă că nu-i trebuiau.

Într-o zi, mulți ani mai târziu, mama împlinea 60 de ani. I-am pregătit o surpriză, o excursie în Grecia pentru ea și tata. Erau foarte fericiți, nu mai fuseseră niciodată și de abia așteptau evenimentul. Plecarea era la 2 săptămâni după ziua ei. De ziua ei primea doar biletele. Dar mergând spre ea, cu biletele în mână, mi-am zis dintr-o dată ”De ce nu aș cumpăra și un buchet de flori?”. Îmi aduceam aminte de toată povestea florilor și mă gândeam că poate n-o să o încânte foarte mult dar o dorință arzătoare de a-i lua flori m-a cuprins deodată. Așadar am comandat online de la florăria online Olla un buchet  minunat de lalele și zambile. Fac niște aranjamente florale deosebite acolo, mi-a fost foarte greu să aleg unul, toate fiind foarte frumoase. A ajuns la timp curierul la mine la birou așa că l-am luat și am pornit spre mama.

Am ajuns la ușă cu biletele și florile în mână. Când a deschis ușa am luat-o în brațe și i-am urat la mulți ani dându-i florile și biletele. Ochii au început să-i lăcrimeze, am intrat în casă și a început cu nerăbdare să caute vaza în care să pună florile (nu avea decât o vază în casă). Îi plăceau așa de mult. A și uitat de bilete, de fapt nu m-a întrebat nimic de ele. Mi-a mărturisit că nu mai primise flori așa frumoase în toată viața ei și că era tare bucuroasă. I-am amintit de toată povestea noastră cu florile și a zâmbit. Mi-a spus că condițiile grele de atunci au făcut-o să uite de multe mici plăceri ale vieții, printre care și florile. Deși întotdeauna i-au plăcut florile, a încercat să nu ne obișnuiască cu astfel de atenții pentru că voia să ne ”concentrăm pe ale noastre și să nu cheltuim bani pe flori”.

Văzându-i bucuria din ochi m-a cuprins deodată o tristețe. Atâția ani de zile am privat-o de acest lucru minunat, acela de a primi flori. Nici măcar la toate ocaziile speciale nu a primit flori. Am jurat ca de acum înainte să încerc să-i ofer cât mai des flori, ceea ce am și făcut. Cel puțin o dată la câteva săptămâni în cumpăram un buchet. De câte ori îl primea îi citeam bucuria pe față. Dintr-o dată se însenina și devenea mai veselă. Odată am dus-o să vadă cum arată și un atelier de design floral. A privit cu atenție  tehnicile de realizare a buchetelor și chiar a învățat câte ceva.

Morala pe care am învățat-o este că indiferent de cât de grea este viața, niciodată nu te priva de micile plăceri cum ar fi florile. Acestea sunt ca un pansament pentru suflet, te înseninează și îți dau putere să lupți mai departe.

Acest articol a fost înscris în competiţia SuperBlog.