Accesoriile fac diferența

De curând am cumpărat a doua mașină a familiei. Soția mea a obținut un job la o multinațională în nordul Bucureștiului și aveam nevoie de al doilea mijloc de transport. Eu am nevoie de mașina principală a familiei pentru firma mea, iar soția are de făcut destule alte drumuri zilnice. Ea duce copilul la grădiniță apoi merge la birou. Cum programul multinaționalelor este oarecum haotic și niciodată scurt, nu reușește să plece de la birou mai devreme de ora 18:00. Așadar am luat decizia de a-i lua o mașină ca s-o ajut în drumurile zilnice din nordul Bucureștiului până în zona Tineretului, unde locuim.

Nu am avut bani de o super mașină așa că am vrut să iau ceva second-hand, ieftin și oarecum bun. Am luat un Opel ASTRA din 2005 pe care am dat 4.000 de euro. Dotări de bază, nu mare lucru, ca să-și poată soția face treaba.

Totul părea ok, soția era fericită, eu puteam folosi mașina principală pentru mine și pentru firmă.

Într-o zi, după a lăsat copilul la grădiniță, soția realizează că își uitase badge-ul acasă. Era deja prea departe ca să se întoarcă, trebuia să ajungă la o ședință și mă roagă să-l aduc. Se pare ca viața într-o corporație, fără badge-ul aferent, poate fi un coșmar. Nu ar fi avut acces în anumite zone (pentru ședință) și nu prea putea folosi laptopul (badge-ul folosea și pe post de card de autentificare). În fine, am bombănit un pic, pentru că acest drum până în nordul capitalei mi-ar fi mâncat ceva vreme, dar nu prea aveam de ales. Am plecat spre ea cu badge-ul. Am prins-o după ședință, la o scurtă pauză de cafea cu colegele. Cu ocazia asta am avut și ocazia să-i cunosc oarecum colegele. Auzisem multe povești de prin multinaționale iar acum acestea mi se confirmau oarecum. Toate colegele erau bine înțolite, aranjate, machiate. Cum am ajuns la ele m-am simțit dintr-o dată scanat și măsurat din priviri. Era clar că aspectul conta foarte mult pentru ele. Mi-am dat seama dintr-o dată că nu eram foarte îngrijit. Eu dețin o companie de construcții, nu torn ciment sau dau cu bidineaua, dar prezența pe șantier nu-mi permite luxul de purta costum. Am citit câteva note de dispreț în privirea lor, dar cum eram oarecum obișnuit cu așa ceva, nu m-a deranjat foarte tare. Am schimbat și cu soția câteva priviri și ne-am înțeles că integrarea în acest mediu era o necesitate, dat fiind că mediul de lucru într-o multinațională nu este foarte prietenos.  

N-am zăbovit prea mult, am lăsat badge-ul și am plecat. În acea seară am avut o discuție cu soția în care am dezbătut larg subiectul. Ne-am amuzat copios pe seama ”mironosițelor”, dar am căzut de acord că trebuie să le intre în grații, cel puțin în perioada de început, până se acomodează.

În perioada următoare am început să și ieșim în oraș cu colegele ei și soții sau prietenii lor. Aceeași atitudine am observat-o constant. Vizibilul era foarte important pentru ele, substanța mai puțin. Mai în glumă mai în serios eu le numeam pe colegele soției ”forme fără fond”. Le observam cum sfidau luxul cu ținute elegante pentru simple ieșiri la restaurant, conduceau mașini scumpe cu mulți cai putere, deși probabil nu foloseau nici jumătate din ei, cheltuiau o mulțime de bani pentru ședințe de înfrumusețare, vizite la SPA etc.

O bună perioadă am admirat acest spectacol comico-tragic al colegelor. Situația a luat o întorsătură cel puțin deranjantă pentru mine când le-am văzut că devin agresive. Deranjate probabil de refuzul soției de a se complace penibilului etalat de ele, au început să facă glume pe seama noastră. Ba despre stilul vestimentar, ba dspre obiceiurile noastre mai” de bătrânei așa”, ba cu ”rabla” care mai avea câțiva ani și ”primește buletin”. Soția era calmă, oarecum stăpână pe situație, nu se enerva și rezolva totul cu calm. Întotdeauna le arăta fața pozitivă a lucrurilor, scoțând în evidență de ce se întâmplă lucrurile într-un anumit fel și de ce nu altfel. Era ca o discuție cu niște copii, iar noi aveam ceva antrenament în asta.

Eu însă eram mai nărăvaș. Nu suportam astfel de insulte și voiam neapărat să mă răzbun și să le arăt eu lor.

Nu puteam să schimb stilul vestimentar sau comportamentul soției, dar puteam face altceva ca să o fac să arate mai ”cool” în ochii colegelor.  Am ales să fac ceva ce știam mai bine, respectiv să aplic ceva ”tunning” mașinii. La motor nu era cazul să umblu, dar interiorul și exteriorul meritau ceva atenție. Astfel am luat mașina soției câteva zile cu pretextul că trebuie dusă la service pentru ceva reparații și am băgat-o în restaurare completă.

La exterior am vopsit-o într-un albastru metalizat închis, o culoare foarte frumoasă ce întorcea capetele pe stradă. Am luat de asemenea și niște jante late

negre.

La interior am luat niște huse sport de piele neagra care s-au mulat perfect pe tapițeria veche. Sistemul audio l-am înlocuit complet cu un sistem de navigație și multimedia specific pentru Opel Astra. Am găsit pe site-ul firmei Edotec diverse sisteme pentru mai toate mărcile auto din România, inclusiv Opel. Mașina avea acum GPS, TV, radio precum și o multitudine de metode de a prelua muzică de pe alte surse (CD, DVD, Bluetooth, USB etc.). Dacă nu avea muzica ei preferată pe vreun stick sau chiar telefonul personal, putea să vizioneze emisiuni preferate la TV sau să asculte radio.

Ce să mai, mașina ajunsese o bijuterie. Era imposibil să nu-ți placă. De fapt asta s-a și întâmplat. De cum a văzut-o soția s-a bucurat enorm și mi-a mulțumit. A recunoscut că nu ar fi adoptat o asemenea metodă, ea având alt plan de acțiune pentru a ieși din impas, dar mai mult ca sigur noua schimbare o va ajuta.

Și ca să vezi planul meu a mers. În perioada următoare am trăit să-mi vad soția mai fericită și stăpână total pe situația de la birou. Căpătase mai multă încredere fiind mai apreciată de către colege. Stimabilele colege, ce mai deunăzi o bârfeau pe la spate pe soție, plângându-se că nu au ce să admire la ea, acum se înghesuiau să meargă cu ea acasă, sau măcar să le lase pe undeva prin oraș.

Și ca să vezi, asta doar de la câteva accesorii. Nu mai spun că Opel-ul a devenit mașina familiei, nu doar a soției. Sistemul GPS performant era foarte util în concedii, iar fiul meu era are fericit să vadă ceva desene pe display-ul de pe bord cât timp eu sau soția conduceam.

Acest articol a fost înscris în competiția SuperBlog 2016.