Un pas în căutarea fericirii

Eram destul de grasă acum ceva ani. Aveam 75 de kg si doar 1,70 m înălțime.  Nu mi-era foarte bine cu mine, nu mă plăceam prea mult. Mi se părea că am dimensiuni prea mari pentru vârsta mea și că toată lumea mă judeca și mă arăta cu degetul. Eram încă studentă, aveam un stil de viață haotic, nu mâncam la ore fixe, iar când o făceam de obicei mâncam prostii: covrigei, eugenii, biscuiți, ciocolată. Beam foarte multă cola și dormeam puțin. La asta se mai adăuga și stresul vieții de student, iar rezultatul, era oarecum previzibil.  

Fără să-mi dau seama, de-a lungul facultății am acumulat ceva kilograme. Însă, cele câteva kilograme, în timp s-au adunat și au devenit multe, lucru ce-mi transformase viața într-un mic calvar.
Nu prea mai socializam, ieșeam rar în oraș, mă concentram mai mult pe învățat. Mama era bucuroasă gândindu-se că are o fată așa serioasă. Se tot lăuda la vecine ce cuminte și serioasă sunt și cum stau eu în casă până și în week-end ca să învăț. Dar eu, de câte ori auzeam acest discurs, mă deprimam nespus. Știam, oarecum cauza stării mele deplorabile, dar eram blocată la nivel psihologic. Pur și simplu nu găseam puterea să ies din impas.

Vremea a trecut, facultatea am terminat-o cu brio și ulterior, m-am și  angajat pe un post de contabil într-o multinațională. Viața nu este ușoară într-o astfel de companie. Sunt mulți oameni capabili, inteligenți dar și multe prejudecăți. Mă ducea capul, chiar foarte bine (probabil datorită multelor ore petrecute învățând în timpul facultății), dar nu prea mă încadram în peisaj. Deși făceam treabă bună, colegii nu prea mă agreau. Nu aveam prieteni iar viața mea se rezuma doar la drumurile dintre serviciu și casă, precum și cele câteva filme pe care le vedeam în week-end.

Într-o zi, la birou, o colegă sărbătorea schimbarea jobului.  Urma să plece în altă multinațională, pe o funcție mai bine plătită. Era o tipă pe care mai tot timpul am admirat-o. Înaltă, elegantă, bine proporționată și foarte profi. Chiar îmi spuneam de multe ori ce bine ar fi fost să fiu și eu așa. Ei bine ea pleca și adusese câteva atenții culinare pentru viitorii foști colegi. Nu eram singura ce o admira, așa că se strânsese ceva lume la mica petrecere. Eu, ca de obicei, mi-am zis că n-are rost să-mi supralicitez prezența dezagreabilă pe acolo, așa că am trecut discret pe lângă ea la un moment dat, i-am urat succes și apoi m-am retras liniștită. Petrecerea a mai continuat un pic după program, dau eu am plecat acasă.

A doua zi, la sosirea la birou, găsesc o carte lângă tastatură: ”Dieta Montignac”. Nici o semnătură pe ea sau vreo dedicație, dar când deschid laptop-ul văd un mail, de la colega ce tocmai plecase, care spunea așa: ”Am fost și eu la fel ca tine, iar cartea aceasta m-a ajutat enorm. Încearcă, poate vei reuși și tu. Mult succes!”. Am rămas înmărmurită. Nu m-am așteptat la așa ceva din partea unei persoane cu care aproape că nu am vorbit în toți anii în care am fost colege. Dintr-o dată m-am simțit mult mai încrezătoare și mai puternică. Parcă eram altă persoană. Am simțit o nevoie stringentă de a-mi schimba viața și de a slăbi. În zilele următoare, am citit cartea pe nerăsuflate și am început să aplic dieta pe loc. Dieta propusă de Montignac avea o regulă generală (renunțarea pe cât posibil la glucide și separarea acestora în mese distincte) și 2 faze de aplicare (cea de slăbire și cea de menținere). Am început cu faza de slăbire evident, care mi-a luat aproximativ 7 Luni.

Am renunțat la multe tipuri de alimente nocive, în special la cele ce conțineau zahăr. Am început să mănânc supe, multe legume, precum și alte alimente ce conțineau în special lipide și proteine. Dieta era oarecum pretențioasă. Nu întotdeauna găseam  alimentele necesare pentru a prepara rețetele propuse. Dar împinsă de voința aceea nebănuită, ce mi-a fost insuflată odată cu primirea cărții, am căutat și am găsit și sursele necesare. Mergeam des la piață, acolo unde găseam fructe și legume proaspete și găsisem câteva magazine speciale ce aveau tot felul de produse sănătoase care respectau regulile rețetei. SanoVita era preferatul meu. Avea produse pe bază de soia, diverse tipuri de semințe, cereale și chiar paste integrale din ovăz sau secară, pe care le putem mânca în faza I a rețetei.

În primele 7 luni am slăbit 10 kg. Eram pur și simplu uimită de rezultat. Văzând că merge treaba, m-am ambiționat și mai mult și am mers mai departe. Am trecut la faza a doua, de menținere. Acum aveam voie să mănânc mai multe tipuri de alimente, iar SanoVita a continuat să mă ajute. Masa de glucide o aveam dimineața, unde de obicei serveam iaurt cu musli, fructe sau nuci. La prânz mâncam,  de obicei, ceva carne la grătar cu orez brun, sau alte legume gătite, alături de salate cu cât mai multe legume proaspete. În week-end-uri îmi permiteam și ceva dulciuri preparate acasă, cu zahăr brun. Îmi puteam prepara mese delicioase, din produsele pe care de obicei le comandam online, de pe site-ul SanoVita.

După încă 9 luni deja viața mi se schimbase radical. În total pierdusem 15 kg, eram fericită, sănătoasă și mult mai apreciată.

În ziua de azi sunt căsătorită, am 1 copil și duc o viață foarte fericită și echilibrată. Sunt încă la faza a doua a dietei, cea de menținere. Este o fază ce trebuie menținută toată viața și nu am de gând să mă las bătută. Alimentele cele mai importante pentru dieta mea și a familiei le cumpăr tot de pe SanoVita, care s-a dovedit a fi o sursă perfectă de sănătate în toți acești ani.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2016.